Primăria Noşlac
Canalizare la Noslac
Marţi, 11 Octombrie 2011 10:32

 

COMUNICAT DE PRESĂ

248 de proiecte vor fi finanţate în cadrul Programului vizând protecţia resurselor

de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii

de epurare

În şedinţa Comitetului de Avizare, din data de 26 septembrie 2011, ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU a aprobat lista proiectelor acceptate în cadrul Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare.

Sesiunea  de depunere a proiectelor s-a desfăşurat în perioada  18.10.2010  – 17.11.2011, iar suma alocată a fost de 1.372.000 mii lei.

Din cele peste 900 de proiecte care au fost depuse, au fost selectate de 248 de proiecte, în valoare totală de 1.371.522.667,98 lei.

Proiectul depus de comuna Noşlac “Reţea canalizare menajeră şi staţie epurare localităţile Noşlac şi Căptălan, comuna Noşlac, judeţul Alba“ a îndeplinit criteriile pentru a primi finanţarea din Fondul pentru Mediu fiind aprobat la poz.18 şi urmează a fi finanţat cu suma de 5.439.365,90 lei, reprezentând 85% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului în valoare de 6.399.254 lei, reprezentând 1,5 milioane euro.

 

 
<< Început < Anterior 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 Următor > Sfârşit >>

Pagina 77 din 86