Mărţişorul

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul - război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

In vechime, pe data de 1 martie, mărţisorul se dăruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele.

Unele legende populare spun  că   mărtisorul ar fi fost tors de BabaDochia  in timp ce urca cu oile la munte. Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o  moneda de argint. Moneda era asociata soarelui.

Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului.  Calendarul  popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate,dragoste si bucurie. În vechime, mărţişoarele se purtau pînă înfloreau pomii, iar apoi se atîrnau de crengile acestora, pentru a le feri de îngheţ şi a favoriza roade bogate.

Traditia spune ca martisorul se poarta pana in momentul in care infloresc trandafirii sau visinii. Atunci firul rosu se pune pe un trandafir sau pe o ramura a unui visin. In alte regiuni, mărtisorul se poarta atat cat  durează zilele Babelor sau până la Florii, când se scoate si se agaţă de crengile unui copac. Se crede că, daca pomul va rodi, omul va avea noroc. Atunci când mărţisorul este aruncat dupa o pasăre, purtătorul va fi uşor precum pasărea.

  

                             Babele din luna martie

 

       Primele zile ale lunii martie sunt numite babe, in credinta populara. Exista obiceiul de a pune babe, adica de a numi pe fiecare din aceste zile cu numele unei babe cunoscute, pentru a cunoaste firea ei: "daca timpul nu e bun  baba  e rea". Zilele babelor se incheie pe 9 martie, cand se crede ca vin  mosii si caldura.

Bunicii nostri cunosteau  ca primele zile din aceasta luna sunt fie prea friguroase, fie prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbatoare, zilele babelor. De unde vine acest obicei? Etnografii spun ca mitul "babelor" este unul din cele mai importante mituri romanesti, cel al Babei Dochia. Exista credinta ca Baba Dochia si-a luat numele de la Sfanta Mucenita Evdochia, sarbatorita de Biserica pe 1 martie.

        Dacă ţinem seama că in stravechiul calendar roman anul incepea pe

1 martie, Baba Dochia apare ca intruchiparea anului vechi, care este pe sfarsite si trebuie sa moara. Moartea Dochiei in ziua de 9 martie se considera hotar intre anotimpul friguros si cel calduros. Astfel, perioada cuprinsa intre 1 si 9 martie reprezinta intervalul de timp in care Dochia isi implineste destinul urcand muntele, impreuna cu  turma sa de oi, pentru a muri inspre renastere. Aspectul instabil al vremii din aceasta perioada este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia.

    Despre mărţişor au apărut şi multe legende care s-au transmis din generaţie în generaţie. Multe sînt legate de baba Dochia, personaj din mitologia populară. Una dintre aceste legende spune că o femeie bătrînă, care se numea Dochia, avea o fiică vitregă pe care o chinuia cu munci grele. Într-o zi de iarnă, Dochia i-a dat fetei o haină neagră şi i-a cerut să o spele la rîu pînă devine albă ca zăpada. S-a chinuit degeaba fata şi a cuprins-o disperarea, căci, cu cît spăla mai tare, haina se înnegrea. Atunci a apărut un bărbat care se numea Mărţişor şi i-a dăruit fetei o floare fermecată, roşie şi albă, care a făcut o minune şi haina cea neagră s-a făcut albă ca neaua. Se spune că, de ciudă, baba a plecat în lume, iar pe drum şi-a aruncat furioasă cojoacele... Mărţişorul, ca sărbătoare populară românească, celebrează venirea primăverii. În cea mai mare parte a ţării se oferă persoanelor apropiate mărţişoare, ca mici semne de preţuire şi dragoste

 O alta asemănătoare,o infăţişeaza ca o babă ce avea o noră, pe care o năpăstuia ori de câte ori i se ivea ocazia. Odată, la 1 martie, o trimite să spele  lâna  dar nu oricum, ci  din neagră să o facă albă. Pe noră o ajuta un înger. Ii da o floare albă si ii spune sa spele lâna cu ea. Baba Dochia decide sa plece cu oile la munte, fiind convinsă că venise primăvara pentru că-si vazuse nora cu floarea in mână.
Ea isi pune 9 cojoace de blană si urca cu oile la munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, plouă si i  se udă cojoacele. Se dezbracă rând pe rând de cojoace, iar când rămâne in cămaşă, vine gerul si o ingheaţă. Dumnezeu a  transformat-o  in  stâncă, impreună cu oile, să rămână amintire.

 

                                                                

                                                               

                                                     A consemnat,

                                                  Dârjan Luminiţa